Arii naturare protejate existente

Foto: Roxana Badea

Arealuri deja protejate

Pe teritoriul Municipiului Brașov (unde avem bucuria să trăim sau pe care îl vizităm ca turiști), există deja mai multe arii protejate, declarate oficial, însă administrate fragmentat și fără a le asigura cu adevărat protecția și dezvoltarea sustenabilă.

Avem de ocrotit o colecție vie de specii rare de plante, animale și insecte dar și habitate complexe: păduri dacice de fag, stejar și carpen, pajiști alpine, bradete și versanți stâncoși calcaroși.

Alături de restul suprafețelor împădurite, aceste zone sunt pentru brașoveni o importantă sursă de oxigen, scut împotriva intemperiilor climatice și degradării solului dar și un minunat loc de recreere și activități sportive pentru iubitorii de drumeții în natură, ciclism, schi sau alpinism.

Muntele Tâmpa

În inima Brașovului se află una dintre cele mai vechi rezervații naturale (1962), un loc unic și impresionant atât prin peisaj, biodiversitatea pe care o adăpostește dar și prin zestrea culturala a Cetății Brașovia ale cărei ruine (sec. XIII – XV) străjuiesc încă muntele.

975 de specii de fluturi diurni și nocturni și 110 specii de păsări sunt doar o parte din bogăția naturală aflată la doar câțiva pași de brașoveni. 

Pe potecile atât de accesibile poți întâlni jderul de copac, pisica sălbatică, râsul, cerbul dar și porcul mistreț sau ursul…Omul și natura aproape conviețuiesc în acest spațiu, ceea ce face ca limitele să fie sensibile și să necesite o atenție profesionistă.

Muntele Tampa Parcul Natural Brassovia

Muntele Postăvaru

Cine nu a ajuns măcar odată pe Vârful Postăvaru sau la Pietrele lui Solomon? Muntele Postavaru este un loc bine-cunoscut pentru recreere și practicarea sporturilor de iarna dar și o importantă arie protejata încă din 1964.

În pădurile de fag, brad sau stejar viețuiesc ursul brun, lupul, râsul și nu este puțin probabil să dai peste specii protejate de plante precum papucul doamnei, curechii de munte sau floarea de colț. 

Muntele Postăvaru este o zonă foarte vulnerabilă din cauza turismului masiv (mai ales iarna) dar și din pricina extinderii perimetrului construit la contactul cu aria protejată, a pășunatului excesiv și a exploatărilor forestiere.

Muntele Postavaru Parcul Natural Brassovia

Stejerișul Mare

Numeroasele specii de floră și stânca alb-cenușie numită și Colții Corbului Mare (cu multe secole în urma în jurul ei roiau mulți corbi) dau nota caracteristică rezervației Stejerișul Mare. 

Aflată în nord vestul Masivului Postăvaru, rezervația a fost înființată încă din 1954 și acum are statutul de arie naturală protejată de interes național. Prin stâncăriile și pajiștile sale cresc specii protejate precum flămânzica, firuța de piatră, colilia, borișorul, ochelarița.

Zona este vulnerabilă atât din cauza proceselor naturale de fărâmițare a calcarelor dar și din cauza apropierii de drumul ce face legatura dintre Brașov și Poiana Brașov (fluxul de turiști poate fi uneori mai mare decât natura poate duce…)

Stejerisul Mare Parcul Natural Brassovia

Foto: Dan Dinu

Muntele Piatra Mare

Piatra Mare este un spațiu unic, atât prin diversitatea speciilor ce conviețuiesc aici dar și prin varietatea peisajului ce oferă vizitatorului șansa să urce prin Canionul 7 Scări, să admire maiestuozitatea Prăpăstiilor Urșilor, să privească întreaga Depresiune a Brașovului de pe Vârful Piatra Mare sau să exploreze Peștera de Gheață.

Piatra Mare a fost declarată sit de importanță comunitară în anul 2007, aici fiind protejate ursul brun, buhaiul de baltă cu burta galbenă, tritonul carpatic (o mică șopârlă specifică munților Carpați) și Buxbaumia viridis (o specie de muschi rară, cu aspect asemănător tecilor). 

Amplasarea sitului Piatra Mare în apropierea orașului Brașov și a stațiunii turistice Predeal reprezintă o amenințare asupra habitatelor naturale și a speciilor în zonele ușor accesibile, deoarece zonele construibile și amenajate sunt în plină expansiune, iar fluxul turistic este ridicat și se practică un turism neorganizat.

Muntele Piatra Mare Parcul Natural Brassovia